Se împlinesc astăzi șapte ani de la una dintre cele mai emoționante zile din istoria Bisericii Greco-Catolice Române și, fără exagerare, din istoria spirituală a întregii Românii.
Pe 2 iunie 2019, Papa Francisc pășea pentru prima dată în Transilvania, pe Câmpia Libertății de la Blaj și proclama fericiți cei șapte episcopi greco-catolici care au ales moartea în loc de trădare. Era prima vizită a unui Suveran Pontif la Blaj, un loc cu o încărcătură simbolică aparte, acolo unde în 1848 se adunase un popor întreg pentru a-și striga dreptul la libertate. Procesul canonic de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici morți în timpul prigoanei comuniste a început în 1999 la Blaj și a durat până la 2019. Douăzeci de ani de muncă, de documente, de mărturii și, în cele din urmă: Beatificarea.
Cine sunt cei șapte Fericiți
Episcopii beatificați au îndurat o dură detenție și tot felul de cruzimi din partea regimului comunist, preferând suferința în locul renunțării la apartenența la iubita lor Biserică. Vasile Aftenie, Ioan Bălan, Tit Liviu Chinezu, Ioan Frențiu, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu și Valeriu Traian Frențiu: șapte nume care rezumă, fiecare în parte, o poveste de credință indestructibilă și demnitate umană.
- Vasile Aftenie (1899–1950) Născut în satul Lodroman, a studiat la Roma, la Colegiul Grec „Sf. Atanasie”, obținând doctoratul în Filosofie și Teologie. S-a format la Blaj, unde a fost profesor și rector al Academiei Teologice, înainte de a fi consacrat episcop în 1940. Arestat în 1948, a refuzat scaunul de mitropolit oferit de ortodocși în schimbul trădării credinței. Transferat la Ministerul de Interne, a fost supus unor torturi oribile. Mutilat de bătăi, a murit la 10 mai 1950 în închisoarea Văcărești. A fost primul dintre cei șapte care a murit.
- Valeriu Traian Frențiu (1875–1952) Născut la Reșița în 1875, într-o familie de preoți, a studiat Teologia la Budapesta și a devenit doctor în Teologie. A slujit ca episcop de Lugoj, apoi de Oradea, și a condus cu demnitate Biserica în anii dificili ai războiului. Arestat în octombrie 1948, a ajuns la Penitenciarul din Sighet, unde a murit la 11 iulie 1952. A fost înhumat noaptea, fără sicriu, într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor, mormântul nivelat pentru a nu lăsa urmă.
- Ioan Suciu (1907–1953) Născut la Blaj în 1907, într-o familie de preoți, a studiat la Roma la Colegiul Grec „Sf. Atanasie”, devenind doctor în Teologie. S-a afirmat ca unul dintre cei mai mari oratori ai Bisericii și ca un prieten de suflet al tinerilor. Arestat în 1948, a trecut prin mai multe închisori. A fost supus unor torturi oribile care reclamau o rezistență supraomenească și a murit în 1953.
- Tit Liviu Chinezu (1904–1955) Născut în 1904 în comuna Huduc, județul Mureș, tatăl lui fiind preot greco-catolic, a studiat la Roma și a obținut doctoratul în Filosofie și Teologie. A slujit la Blaj ca profesor, apoi la București. Povestea sa are un detaliu unic și cutremurător: a fost hirotonit episcop chiar în închisoare, de către ceilalți episcopi care erau și ei prizonieri. Când secretul hirotoniei a ieșit la iveală, a fost transferat la o altă închisoare, unde a murit de frig și foame.
- Ioan Bălan (1880–1959) Episcopul Ioan Bălan a păstorit Eparhia de Lugoj cu statornicie și curaj. Arestat în noaptea de 28 octombrie 1948, a trecut prin lagărele de la Dragoslavele și Căldărușani, apoi prin temnița de la Sighet, alături de episcopii Alexandru Rusu și Iuliu Hossu. În 1956, împreună cu Iuliu Hossu și Alexandru Rusu, a redactat un memoriu adresat autorităților comuniste, cerând repunerea în drepturi a Bisericii Greco-Catolice. A murit în 1959, după ani de detenție și privațiuni.
- Alexandru Rusu (1884–1963) Dintre toți episcopii greco-catolici, Alexandru Rusu a fost cel mai vehement și deschis în criticile aduse guvernării comuniste instaurate prin forță la 6 martie 1945. Arestat în 1948, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru instigare și înaltă trădare. A murit în 1963 și a fost înmormântat în cimitirul închisorii fără niciun ritual religios.
- Iuliu Hossu (1885–1970) Cel mai cunoscut dintre cei șapte. Episcopul Cluj-Gherlei, cel care citise Rezoluția Marii Adunări de la Alba Iulia în 1918, a trăit cel mai lung calvar. Arestat în 1948 și purtat prin lagăre și penitenciare, a ajuns la Sighet, apoi la Curtea de Argeș, Ciorogârla și din nou la Căldărușani, unde a trăit izolat până la sfârșitul vieții. La 28 aprilie 1969 a fost numit Cardinal „in pectore” (în secret). A murit la 28 mai 1970, ultimele sale cuvinte fiind: „Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă.”
Un mesaj cu două cuvinte: libertate și milostivire
În predica rostită pe Câmpia Libertății, Papa Francisc a condensat moștenirea lăsată de noii Fericiți în doi termeni esențiali. Acești Păstori, martiri ai credinței, au recâștigat și au lăsat poporului român o prețioasă moștenire care poate fi sintetizată în două cuvinte: libertate și milostivire.
Libertate: pentru că beatificarea s-a celebrat chiar pe locul unde se năștea, în 1848, visul unității naționale. Papa a subliniat că noii Fericiți au suferit și și-au sacrificat viața opunându-se unui sistem ideologic tiran și coercitiv în ceea ce privește drepturile fundamentale ale persoanei umane, într-o perioadă în care viața comunității catolice era pusă la grea încercare de regimul dictatorial și ateu.
Milostivire: pentru că răspunsul lor la persecuție nu a fost ura, ci iertarea. Tenacitatea în a profesa fidelitatea față de Cristos era însoțită în ei de o dispoziție la martiriu fără cuvinte de ură față de prigonitori, față de care au demonstrat o blândețe considerabilă. Grăitoare rămân cuvintele Episcopului Iuliu Hossu, rostite în bezna închisorii: „Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru ca să dăruim iertarea și a ne ruga pentru convertirea tuturor.”
Un mesaj profetic, tot mai actual
Predica Papei Francisc din 2019 suna atunci ca o profeție, și sună astăzi cu și mai multă acuitate. Suveranul Pontif avertiza că și în acea epocă reapăreau noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună și să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiții ale lor culturale și religioase, că aceste colonizări ideologice disprețuiesc valoarea persoanei, a vieții, a căsătoriei și a familiei, afectând în mod deosebit tinerii și copiii, lăsându-i fără rădăcini din care să poată crește. La șapte ani după acele cuvinte, întrebarea dacă lecția martirilor a fost cu adevărat asimilată rămâne deschisă.
O zi care a schimbat ceva
Cei care au fost prezenți pe Câmpia Libertății în acea dimineață de 2 iunie 2019 povestesc că a fost greu de cuprins în cuvinte ce s-a petrecut acolo. Sute de mii de oameni, credincioși greco-catolici veniți din toată Transilvania, din diaspora, pelerini din țări vecine, umpleau câmpia cu lumânări aprinse, cu lacrimi și cu un sentiment colectiv că, în sfârșit, o nedreptate istorică era reparată în fața întregii lumi.
Pentru greco-catolicii români, ziua aceea nu a fost doar o ceremonie religioasă. A fost recunoașterea oficială, de la cel mai înalt nivel al Bisericii Universale, că suferința lor: interzicerea Bisericii în 1948, confiscarea proprietăților, persecuția preoților și a credincioșilor, deceniile de clandestinitate, nu a fost zadarnică și nu a rămas uitată. Papa Francisc însuși a spus-o direct, adresându-se celor prezenți: „Voi ați suferit din cauza discursurilor și acțiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea și distrugerea aceluia care nu putea să se apere și reduceau la tăcere vocile disonante.”
La finalul Liturghiei, înainte de a rosti rugăciunea „Regina Coeli”, Papa a mulțumit pentru primirea călduroasă și a încredințat întreaga Românie Fecioarei Maria, spunând: „Preacurata Fecioară Maria să reverse ocrotirea ei maternă asupra tuturor cetățenilor României care, în decursul istoriei, s-au încredințat mereu mijlocirii ei. Ei vă încredințez pe voi toți și Îi cer să vă călăuzească pe drumul vostru de credință, pentru a înainta spre un viitor de un autentic progres și de pace și astfel să contribuiți la construirea unei patrii, din ce în ce mai dreaptă și mai fraternă.”
2 iunie
Memoria liturgică comună a celor șapte martiri a fost stabilită pentru data de 2 iunie, aniversarea beatificării lor. Astfel, ziua care a marcat pe Câmpia Libertății actul de dreptate al Bisericii Universale față de acești episcopi a devenit și ziua în care ei sunt cinstiți în fiecare an de credincioșii greco-catolici din întreaga lume.
La șapte ani distanță, Câmpia Libertății din Blaj rămâne mai mult decât un loc geografic. E o chemare. Iar cei șapte episcopi martiri, acum Fericiți, rămân mai mult decât niște eroi din trecut:sunt o oglindă în care prezentul e invitat să se privească.
